Ciclul unui inceput-sfarsit. Jurnalul unui nebun.

Daca ar exista un buton de stergere al  mintii, probabil ca acum ar fi defect, ca mine. M-am zbatut atat de tare sa ies din intunericul asta infernal, dar n-am reusit.Nu am dormit si mancat de o saptamana. Tot acum o saptamana m-am uitat in oglinda. Am observat ca sunt tot acoperit de o smoala neagra. Tot ce se mai vede din mine sunt ochii injectati cu tristete si ura. Nu mi se mai vede nici macar gura, nasul. Nu inteleg cum respir, cum traiesc.Cineva mi-a spus azi ca odata a atins apogeul fericirii. Stau si ma gandesc ca eu nici macar n-am atins fericirea. Ce-i aia fericire ? Nu m-am simtit niciodata fericit. Cand am zambit, am zambit pentru ca, pentru o secunda, mintea s-a oprit din plans. N-am mai simtit durerea corpului, dar pentru o secunda, atat. Asta-i fericirea ? Asta inseamna sa fii fericit ? Daca da, atunci am fost, pentru o secunda... Ce bine ar fi daca as scapa de smoala asta neagra de pe corp. Defapt stai, ar fi bine ? Nici nu mai stiu, sunt acoperit de prea multa vreme. Am uitat ce persoana eram inainte. Ironic totusi, pentru ca traiesc in trecut. Sa-mi fie trecutul selectiv ? Dar cum vine asta, mintea n-ar trebui sa selecteze doar amintirile frumoase ? Eu de ce n-am nici una ? Ciudat.

Stii expresia " fluturi in stomac ? " . N-am avut niciodata sentimentul ala. Am visat odata ca mi-am scos inima afara. Era toata din piatra. Stiu ca am incremenit cand am vazut asta. Da, mi s-a parut dubios sa vad ca am inima de piatra, nu ca am scos-o din mine. In orice caz, am studiat-o cu atentie si am observat ca intr-un colt era gravat " Singur " . Inca incerc sa-mi dau seama ce-i asta.

Acum gata, trebuie sa te las, ascultatorule. Depresia ma cheama. E timpul curateniei! Cica mai am cateva pete de sanitate pe care trebuie sa mi le stearga. Am incercat sa ma opun de cateva ori acestor chemari depresive, dar uite-te la mine ce am ajuns, ma urasc pentru asta. Am incercat sa evit raul, dar l-am multiplicat de cel putin 3 ori. Nu ma mai impotrivesc. Deja ma urasc destul. Gata acum, voi inchide acest monolog interior. Poate ne revedem alta data, umbra pierduta in intuneric.

Am revenit !  In sfarsit s-a dus si ultima urma de sanitate. Ma simt superb. Rad intruna, vreau sa socializez. Stai, ce ziceai? Nu, nu, era doar o gluma, nu te enerva. Si tu ? Nu-i vorba de politica aici, calmeaza-te!
Scuza-ma draga umbra, dar dracii astia mici nu vor sa asculte, vezi si tu. Ii inteleg totusi, inca sunt mici.

Au trecut 2 saptamani de cand depresia mi-a facut curat in cap si a plecat. Astea  sunt ultimele cuvinte pe care ti le voi adresa, pentru ca nu stiu cat o sa mai rezist.De cand m-a parasit depresia au inceput sa apara tot felul de umbre care nu ma lasa in pace. Aud batai in usa si primesc scrisori de amenintare, desi nu am facut nimic. Noaptea aud soapte la ureche, dar intr-o limba straina, nu inteleg ! 

Stii cand ti-am scris ultima data ? Ti-am spus ca vor fi ultimele cuvinte. M-am inselat. Astea vor fi ultimele cuvinte. Nu am dormit si mancat de o saptamana. Tot acum o saptamana m-am uitat in oglinda. Am observat ca sunt tot acoperit de o smoala neagra. Tot ce se mai vede din mine sunt ochii injectati cu tristete si ura. Nu mi se mai vede nici macar gura, nasul. Nu inteleg cum respir, cum traiesc..Cineva mi-a spus azi ca odata a atins apogeul fericirii. Stau si ma gandesc ca eu nici macar n-am atins fericirea. Ce-i aia fericire ? Nu m-am simtit niciodata fericit...