De ce nu am dat mandarine la colindatori ?

A inceput sa ninga, grav. E de bine, daca te gandesti ca este iarna de ceva vreme, iar Craciunul a trecut fara strop de ninsoare. Vorba aia, " Ce-i Craciunul, fara ninsoare? " . Totusi, au venit colindatori si mi se pare aiurea.
" Frate, imi bate soarele-n masele la ora 18;00 si tu vii sa ma colinzi ? Nu realizezi ca-i primavara ? Nici mandarinele nu s-au facut,ca sa-ti dau, daca tot ai behait 3 minute. O sa zici ca-s jegos dupa, daca nu-ti dau. Nu ca n-ai zice oricum. Ma iei cu d-alea " Pe bune frate, o mandarina ? Du-te-n mortii ma-ti". O mai zici si cu un accent dubios, gen Micutzu cand a ajuns in Bucuresti. Tu vrei bani, tu-ti pasca ma-ti ! Vrei bani sa-ti iei tigari, ca deja ai facut 9 ani. "
Ma rog, nu despre asta era vorba. Cum ziceam, a inceput sa ninga si, desi e misto, ca iarna, ninsoare, wooooow, e si naspa ma. Drumurile deja sunt pline de zapada, totu-i inghetat. Iesi afara cu dalta si ciocanul si daca ai barba, dupa 2 minute de stat in ger, deja poti sa-ti modelezi turturii de pe fata. In orice caz, nu de asta e naspa. Cum ziceam, iar, drumurile is inghetate, e zapada pe ele. Ma si te gandesti, " Daca face cineva accident ? " . Tu, daca  esti din Babadag si citesti asta, o sa intelegi, daca nu, nu o sa ti se para asa de grav. Adica e accident, e naspa, mor oameni, nu mor, e accident, in ma-sa, e naspa. Sa explic si de ce .
Drumuri inghetate, viscol, ninsoare, fulgere, tunete, saniute, trenutele, toate cele. Sa zicem ca...Aurel Bulibasa se gandeste sa se duca la ma-sa mare sa isi refaca provizia de tuica, pe care tocmai ce o terminase. Cum vrea Aurel sa ajunga la ma-sa mare ? Cu masina, logic. Asa ca Bulibasa se urca in Dacia lui tunata, aprinde motorul, " vroom vroom" si boom, copac. Asta fiind mai norocos, scapa, iar surprinzator, scapa si telefonul si suna la politie. Dupa 15 minute, " nino, nino, vroom vroom ", boom, copac. Drumuri inghetate, face accident si masina de politie. Nimic grav, scapa si astia. Suna la salvare. Astia-s mai smecheri si se misca mai repede, asa ca in 5 minute ajung. " Vroom, vroom, nino nino, tiu tiu, beep boop", boom, copac. Face accident si salvarea. Bai si unde se intampla toate accidentele astea ? Fix in Bendea, cartierul cel mai pretios din Babadag( e cartierul ala de tigani). Iti dai seama, astia daca nu au vazut masina cu luminite si sonerie in viata lor, mai bastinasi fiind, incep sa arunce cu pietre. " Tululululu, abe ce-i aia mai ? " .Bai si uite asa, din cauza celor trei copaci, singurii din Babadag de fel ( glumesc, avem padure ! ) si un sofer beat, se provoaca un haos imens. Drumul e blocat, ba de la ninsoare, ba de la accident, ba de la tiganii ce arunca cu pietre in " animalele salbatice" rapuse de copaci. Dar aia din Constanta nu stiu ca drumul este blocat, iar camionul care este plin cu mandarine, vine inspre Babadag sa ne umple de fericire. Dar e Craciunul, cum sa fie totul bine ? Haosul fiind inca in vigoare si drumul blocat, camionul se opreste, ca nu mai are ce sa faca. Asta a ramas fara copaci si nu a mai facut accident. Pana sa se rezolve toata situatia, tiganii profita de ocazie si fura toate mandarinele din camion.
Atat de grav este un accident pe timp de iarna in Babadag.
Iar daca e sa o luam asa, de aia nu am avut eu mandarine de Ajun, ca daca aveam, le dadeam pe toate ! Bine, daca stau sa ma gandesc mai bine, toti care m-au colindat au fost tigani, deci deja aveau mandarine, nu inteleg de ce m-ar face " naspa " ca nu le-am dat. A, da, stai, ei voiau bani.

Patru.

" Cum adica prieteni ? "

Intr-o zi cu voie buna,
Trei pasari stau in copac,
Doua ciripesc in voie,
Una...impuscata-n cap.

Intr-o zi obisnuita,
Doua pasari, in copac,
Nu mai ciripesc in voie...
Le-a murit un prieten drag.

Intr-o zi cu nori de ploaie,
Doua pasari, in copac,
Una-si regaseste glasul,
Cealalta...un glont in cap.

Intr-o zi cu vant, furtuna,
O pasare sta in copac,
Si-a pierdut glasul din nou,
Pe langa alt prieten drag.

Intr-o zi cu ceata deasa,
O pasare-i in copac,
Isi inchide ochii limpezi,
Si se arunca drept in cap.

Intr-o zi cu frig de iarna,
Nici o pasare-n copac,
In aer...miros de pusca,
Vanatorul s-a impuscat.

Acum au murit cu totii,
Dar s-au regasit in neant,
Trei pasari si-un vanator,
Prieteni, chiar si dupa veac.

Sase intre 1-10.

Da, stiu, alta poezie.
"
Intre bine si rau, 
E o linie subtire,
Iar pe linie un tren, 
Care merge in nestire,

Cu viteza spre etern, 
Plin de ura si iubire,
E nevoie doar de-un semn, 
Sa  produca amagire.
                                     "

Magistrala doi cu trei,
Schimbam drumul de pe sine,
Patru pagini din Maitreyi,
" Totul o sa fie bine !" 

Cinci secunde au trecut,
Iar secundele spun "pas".
Inca ma vad in trecut,
Sase versuri fara glas.

Primul vers e " depresiv " ,
Defineste tot ce am.
Cicatrici cu gust parsiv,
De la baza la tavan.

Al doilea e fericit,
Este scris cu alb pe negru.
Pe o tabla de grafit,
Sentiment pastrat integru.


Al treilea-i dezgustator,
Gust sarat-amar in suflet.
Doarme, plutind pe-un izvor,
Dar trezit, fulger si tunet.

Al patrulea ma iubeste,
Si il am gravat pe cord,
Sigur si incet, el creste,
Sper sa nu il gasesc mort.

Al cincilea-i ura pura,
Si se afla-n minte mea.
Animal cu ochi si gura
Si cu colti ce pot musca.

Al saselea nu e scris inca,
Dar am luat creionu-n mana.
Iar prin spor si multa munca,
O sa-ti fac propria luna.

"
Intre sine am cazut...
Iar sufletul mi l-am rupt.
Cant acelasi inceput,
Un trecut bogat si-urat.
                                      "

Si-am ajuns direct la zece.
Sapte zile am lucrat,
Opt intors e infinit,
Noua vieti, iti zambesc larg.

Rigor mortis

Este moarte in metrou,
Iar pe jos fum si noroi.
Este moarte in metrou,
Oameni fara fata, goi.

Este moarte in metrou,
Iar primul vagon ajunge.
Se aude-un zgomot nou.
O fetita care plange.

Este moarte in metrou,
Pe tavan, o constelatie,
Linii scurte, de stilou,
Am ajuns in alta statie.

Este moarte in metrou,
Sange-n jur, miros de miere.
Rigor mortis in cavou,
Sufletul ar vrea sa zbiere.

Este moarte in metrou,
Si-am ajuns iarasi in limbus.
Glas puternic cu ecou,
Voce sfanta a unui nimbus.

Este moarte in metrou,
Si opriri sunt sase mii,
Este moarte in metrou,
Si-am ajuns cadavre vii.

Zgomot fara glas.

Compus scurt, din patru strofe, rezultat in urma schimbului de stari dat de frigul de afara si caldura din camera. O tentativa de a schimba putin atmosfera dintre versuri. Enjoy.

Fericirea mea e toata

Intr-o perla de cristal,

Straluceste-n intuneric,

Raze mari, crengi de artar.

Prea sfintitul sens al vietii,

L-am gasit intr-un pahar,

Era rece, fara luciu,

Cu gust sec de dulce-amar.

Intr-un drum pierdut spre casa,

Am vazut frunze cum cad,

Moartea este un nimic,

Daca o privesti cu drag.

Daca maine o sa mor,

Sa-ti aduci, te rog, aminte,

C-am avut clipe frumoase,

Nu doar smoala prinsa-n minte.

Freak on a leash

Cu ocazia primei ninsori, in octombrie, lucru neobisnuit de fel, m-am gandit sa fac, de asemenea, ceva "neobisnuit". Este primul proiect de genul pe care l-am facut, pana in prezent.

From the pieces of the past,
I created this weird peasant.
And it's ruled by pretty shadows,
Guiding me around the present.

All the leafs are falling now,
From the tree my mind once was.
Love and pleasure, hate and pain,
Autumn winds took 'em away.

Now i am empty, just a shell,
Look inside and you'll see nothing.
Crawling through the lighted way
I'm seeking my own acceptance.

Everyday i run in circles,
Stepping on the same foot traces.
Shadows trapped me in this cage,
I've already seen those places.

And the key is in my hand,
But i can't unlock the door,
Something's pulling me away...
"dying slowly on the floor."

Now i am dead, but still alive,
I am a shadow of my soul.
All the harm my body suffered...
It was done by me, the host.

I am the master, i am the slave,
I am the owner of the key,
I am dust and i am ash.
And my mind ?
Freak on a leash.

Mai stii ?

Acum patru zile te-am vazut in oglinda. Nu m-ai observat, dar tu mi-ai sarit in ochi. Erai cu capul in jos, abatut. Iti fortai muschii sa schiteze un zambet pe fata, dar se vedea ca-i fals. Nu erai asa. Eu te stiam fericit. Ce s-a intamplat ?
Mai tii minte, cand eram mici? Bateam mingea in fiecare zi. Mereu spuneai ca nu conteaza viteza, ca tu mergi pe tactica! Hah, diavol erai. M-ai pacalit, m-ai pacalit si m-ai facut sa cred ca eu sunt ala prost, ala de nu stie sa joace fotbal. Mai tii minte cum stateai doar in atac ? Nu iti placea sa alergi. Hmm, nu, nu stiai sa alergi defapt. Tu stiai doar..."tehnica " . Mai tii minte cum te intorceai acasa? Erai plin de julituri. Saraca maica-ta, se saturase sa-i tot arati  " operele de arta "  pe care le-ai mai facut. " Uite mama, uite, asta am facut-o cazand in spate la nea' Nelu, iar asta am facut-o acum, am cazut pe scari, in fata casei" .
Mai tii minte cum fraiereai pe toata lumea sa se duca dupa minge de fiecare data cand o dadeai peste casute ? Hah, cat de manipulativ erai. " Hai, mergi tu ca esti mai agil, mai sprinten, o iei mai repede. Hai ca iti ofer o lovitura in plus la baraj " . Cateodata imi vine sa cred ca veneai cu discursul facut de acasa, prea complex era, prea convingeai pe toata lumea. Dar stai, mai tii minte cand te-ai dus tu dupa minge ? O singura data s-a intampla, o singura data, iar atunci te-a prins proprietarul, credea ca-i furi varza. Inca am figura ta speriata in minte, atunci cand a dat drumul la caine. N-ai mai fugit asa niciodata. Stii cum era gardul ala, din partea stanga, inalt si stramb ? L-ai sarit in 2 secunde si nici ca te-ai mai oprit pana acasa. Tot ce ai mai spus a fost " fugiti baa ! " . Inca rad cand imi amintesc cat de agil ai fost in ziua respectiva.

Mai tii minte cand mergeam sa furam cirese ? Ne adunam cate 5-6 insi, toti intram in livada omului, toti, in afara de tine. Tu mereu ne-ai convins ca " stai de paza ", in afara curtii, langa poarta. Doamne, cat ne chinuiam sa ne urcam in pomii aia, sa punem ciresele in poala, sa le aducem intacte. Tu ce faceai ? Nimic ! Sosoteai de 3 ori " E liber, e liber, culegeti linistiti", de parca daca venea cineva nu ne luam bataie. Toti, in afara de tine, ca tu fugeai, puteai, noi nu. Bai da si noi prosti, ca intr-un final, tu aveai cele mai multe cirese. Cate o mana de la ala, cate una de la celalalt, plecai cu poala plina acasa, iar noi, pe jumatate. Si-ti vedeam zambetul ala diavolic, ti-l vedeam, dar na, copil, ma gandeam ca esti  fericit pentru ca operatiunea s-a incheiat cu succes. Ne-ai fraierit si aici.
 Stii cand am fost sa furam piersici de la tanti Leana ? Chin ca in ziua aia, nu am mai avut noi niciodata. Desigur, tu iar ai stat " de paza ", noi am sarit gardul, am luat piersicile, ti-am dat si tie si le-am bagat in poala. Eh, stii tu cat ne-a mancat pe noi pieptul in ziua aia ?  O ora am plans toti ca prostii. Ne-am spalat cu furtunul, ne-am manjit cu pamant, doamne, ce n-am facut. Tu, cel mai zmeu, te-ai scarpinat intruna. Vai, cat de rosu erai. Daca ne vedea cineva atunci, zicea clar ca suntem idioti. Nu zic ca nu eram, dar totusi. Oh, dar mai stii ce bune erau piersicile dupa ? Cu tot chinul ala, piersici mai bune ca alea n-am mai mancat nici pana in ziua de azi.

 Mai tii minte cand te-ai dus tu sa mananci ciorba in sufragerie ? Nu o sa uit niciodata. Da, asta-i de pe vremea cand iti placea foarte mult ciorba. Fericit ca in sfarsit ai ciorba, ai luat pe furis un castron, l-ai umplut si te-ai dus in sufragerie, sa nu-l trezesti pe taica-tu. Trei usi, trei usi te desparteau de el si totusi te-a auzit. Inca te vad, cum stateai cu lingura la gura, confuz si cu ochii beliti atunci cand a intrat taica-tu si a inceput sa tipe " COPILE, CUM DRACU MANANCI CIORBA AIA ? TE AUDE SI MA-TA MARE DIN CERURI ! ". S-a dus dracu si pofta si tot. Totusi, erai fericit, erai fericit ca n-ai luat bataie. Atunci ai invatat ca ciorba nu se soarbe, sau ma rog, te-a invatat taica-tu. 

 Mai tii minte cand ai cazut de pe bicicleta si ti-ai facut, asa cum spunea tanti Nela " ditamai pizda " pe burta ? Te-ai dus la maica-ta, fara tricou, plin de sange, dar totusi cu zambetul pe buze. " Uite mama, uite ce am facut ! " . I s-a oprit inima pentru trei secunde, dupa care te-a bandajat. Desigur, nu mai voia sa te lase afara, dar ai inceput sa plangi de parca-i sfarsitul lumii. Te-a lasat pana la urma, ca na, de ce sa te mai bata ? Deja erai julit tot. Mai tii minte ca seara ai venit cu inca trei zgarieturi ? " Uite mama, astea trei le-am facut in acelasi timp ! "
 Mai tii minte, cand erai foarte mic, ca cel mai mare dusman al tau era aspiratorul ? De fiecare data cand faceai prostii, aspiratorul punea capat la tot. Te durea fix in cur cand ti se spunea " Inceteaza, ca mananci bataie ! " . Nah, nu functiona, nu aveai nici o treaba. Ei, in schimb, cand aducea aspiratorul era teroare. Te bagai in coltul patului, te ghemuiai bine, bai si al dracu daca mai scoteai o vorba. Nici macar nu era aprins ! Vai, cat te-ai bucurat cand s-a stricat si ai tai au fost nevoiti sa il arunce . " Hhahaha! Iadul o sa se coboare asupra voastra  acum, iar nimic nu ma poate opri ! "  

 Mai tii minte cand eram la stadion si ne jucam cu mingea ? Erau peste 20 de persoane acolo. Noi, 3-4, in capatul opus al portii care facea intrarea in stadion. Toata viata o sa-mi rasune in cap urletul pe care ti l-a aplicat maica-ta de la poarta. " Laurentiu!!!!!!! Misca acasa, trebuie sa mananci ! ". Asta a fost primul tau moment foarte stanjenitor.  Totusi, stii ca peste o ora te-ai intors inapoi, cu zambetul pe buze ? Bine, asta pana sa radem de tine.

 Mai tii minte cand a ramas Petro fara hartie igienica ? Doamne, ce ai putut sa-i faci fetei.
" -Laur! Adu-mi si mie niste hartie igienica, te rog !
-Nu ! Du-te la ma-ta mare !
- Laurentiu ! Adu-mi hartie ca am ramas fara !
-Nuuuu! Du-te la ma-ta mare acasa! Nu eu te-am pus sa te caci in wc-ul meu ! "

Mai stii cum saraca fata s-a dus asa pana acasa?. In ziua respectiva, tot cartierul i-a auzit tipetele rezultate din urma bataii pe care a primit-o. Ce vina a avut ea ? Nici o vina. Tu trebuia sa mananci bataie, tu ! ** Prin intermediul acestei amintiri, imi voi cere scuze in numele tau. Scuza-ma, eram mic si prost ! **

 Mai stii cum ne jucam de-a v-ati ascunselea ? Podul lui Claudiu deja-i istorie. Cel mai bun loc de ascuns. Stii ca ne bagam la mine-n magazie? Printre lemne, fiare, cuie, ieseam prafuiti, plini de bube, gandaci, zgarieturi. Cui ii pasa ? Singurul lucru pe care il vedeam in momentul ala era peretele unde se puneau ochii,
" -Ptiu pentru mine ! " 

" -Ba! Scapa turma, nu fi d-ala ! "  

Pe langa asta, stii ca jucam si adevar/provocare, fete, filme si baieti, si nu mai stiu ce jocuri copilaresti ? Stateam cu orele, pana dimineata si nu ne plictiseam.

 Mai stii cand se ducea Adrian, plangand, la ma-sa mare, pentru ca nu stiu ce ii faceam noi ? Stiu ca te-a pus Claudiu o data sa-l lovesti si l-ai lovit, ca na, trebuia sa arati cine-i barbatu-n mahala! Bine, nu l-ai lovit, a fost mai mult un fel de " Mnah! " . Stii cum striga Paraschiva tocmai din fundul strazii ? " Sa vedeti ce va fac cand ajung la voi, doar sa vedeti ! ". Niciodata nu ne facea nimic, eram oameni destepti, inchideam poarta. Stii ca a venit o data la maica-ta sa iti reclame comportamentul " violent " ?  "Da tanti, da, sa vedeti ce bataie mananca ! " . Nu ti-a facut nici pe dracu. Cinci minute ati ras intruna, dupa care te-ai dus iar la joaca. Stii ce era frumos ? In ciuda acestor incidente, in aceeasi zi, peste o ora, ne adunam iar toti si ne simteam bine.

 Mai stii cum iti faceai iluzii cu Adrian ? Stateati cate 2-3 ore si va minteati reciproc despre chestiile pe care le aveti.
" -Da ma, sa vezi, eu la sat, la bunici, am o casa in copac.

- Da ma, si eu. A mea are si scara d-aia misto.
-Aaa, esti fraier. Eu am scara d-aia si mai misto, dar a zis tataia ca-mi pune lift saptamana viitoare.

- Hmm, misto, dar sa vezi ce am facut eu. Mi-am pus satelit si comunic cu extraterestrii. Ma, ce iti spun acum sa nu mai zici la nimeni. E secret ! Saptamana trecuta, cand am fost la sat, au venit trei extraterestrii in casa mea din copac si mi-au dat arme de alea d-ale lor.

- Si tu ma ?  Nu pot sa cred ! La mine au venit patru, tot saptamana trecuta ! Mi-au dat arme si mi-au lasat si o nava spatiala. Am parcat-o in garajul casei mele din copac.

.

.

.

 " 

Bai si stii ce e amuzant ? Voi chiar credeati ce spuneati si va vedeam pe amandoi cum plecati acasa cu ditamai zambetul pe buze. " Hah, l-am facut pe fraier ! Am casa in copac mai smechera . "

 Mai tii minte ca te duceai la Andrei acasa si va bateati pana cand cadeati lati ? Cat de prosteste suna, faceai asta. Bai si bataie, nu " fleosc floesc" .  De ce va bateati ? Nici acum nu stiu. Inca va vad lati, unul pe jos, unul pe canapea, zambind si bolborosind: 

" Te-am facut fraiere, ti-am dat mai multe !
- A da ? Ia hai ma ! "  

Cand in sfarsit incheiati sesiunea de bataie, erati amandoi rosii, terminati, dar fericiti. Fericiti si relaxati total. Nu mai exista pierzator. Amandoi erati castigatori. 

As putea sa o tin asa o vesnicie, dar ai prins ideea. De acum, cand te uiti in oglinda, ridica capul si gandeste-te ca viata ta, pe langa amintirile urate pe care le retraiesti, ti-a oferit de asemenea cantitatea dubla de amintiri frumoase. Data viitoare, gandeste-te si la ele, iar zambetul nu o sa mai fie unul fortat, o sa fie unul adevarat, ca pe vremuri.

Pereti morti, dar plini de viata.

. Pentru el, iubirea inseamna ura, fericirea-tristete, iar stima de sine-dispret, dar totusi, iubeste alcoolul din spirtul pe care-l consuma zilnic...cu ura. Ii confera fericire, dar defapt il vezi cum se taraie trist prin parcurile unde isi plimba copii. In prima ora de betie se adora, dar dupa isi dispretuieste fiecare parte a propriei existente. In religie nu crede, dar la Dumnezeu se roaga. Se roaga sa-l scape de fantome, de propria-i gandire. Nu-i raspunde...
Sta singur in casa pe care a ridicat-o cu propriile maini. Doua dormitoare fara somn, o baie fara miros de sapun , bucatarie fara resturi de mancare, un hol...plin de sticle cu alcool. Majoritatea timpului si-l petrece printre sticle, ascunzandu-si propriile lacrimi in petele proaspete de pe covor. Isi priveste palmele, zgarieturile, semnele si truda de pe ele. Isi aduce aminte de tot ceea ce a facut in viata asta. Toata munca depusa...pentru ce ? Acum mainile ii tremeura, excesiv, iar flowul ce-i ofera putere a disparut. Macar poate sa duca sticla la gura, singura multumire pe care o mai are.
  In fata lui, pe perete, se afla un ceas. Ticaitul lui obosit ii ofera un ritm tacut printre idei. Ii instaleaza o ordine in ganduri, linistea de care avea nevoie. Geamul are pete rosii pe el, nu a avut puterea sa le stearga, amintirile nu i-au dat voie, dar totusi vede, vede ca mai sunt 15 minute, stie.
Mana dreapta ii trmeura foarte tare, asa ca da alcool pe el, dar nu ii pasa. Stie ca o sa fie judecat pentru lipsa lui de a se ingriji. Stie ca o sa fie catalogat. Nu ii pasa. Mintea lui este fixata pe ceas.  Fiecare secunda reprezinta un cosmar din viata lui. Fiecare minut, reprezinta un vis. Tic...tac, 15 minute.
S-a saturat de camera asta zugravita cu gandaci, Miroase a putrefactie, a crima, a dezastru.
Mai este un minut. O ultima lacrima se desprinde de pe obraz si ii cade in palma. " Hmm, ultimul strop de suferinta ", se gandise el.
5, 4, 3, 2, este ora 8:59.  Pune pistolul din mana stanga la tampla si trage.

Au trecut trei ani de zile de cand imi este pacient si inca nu da semne de revenire. In seara de 11.01.2011, pistolul nu s-a descarcat. barbatul nu a murit. In schimb, dorinta de a isi lua viata si de a fi din nou impreuna cu familia, l-a innebunit. A uitat tot ce stia, a uitat cine este, a uitat ce a fost. Dumnezeu l-a ascultat, intr-un sfarsit.

Cu 5 ani in urma.
Politistii primesc un apel anonim. " S-a comis o crima pe strada Stejarului, numarul 3."  si inchide. Trei politisti sunt trimisi sa vada despre ce este vorba. Cand ajung acolo, la deschiderea usii, corpurile lor impietresc. In hol, langa oglinda, doi copii zac morti intr-o balta de sange. Cauza mortii: un glont in tampla. Langa ei, mama lor, moarta, dezbracata, prezentand urme de abuz. Cauza mortii: un glont in tampla. In fata lor, se afla si tatal, viu, legat de un scaun, fortat sa priveasca tot carnagiul. Privirea lui ocoleste cadavrele de pe jos si este fixata pe ceas. Urmele de sange de pe el il face sa fie greu de citit. In mod ciudat, ceasul este blocat pe ora 8:59, ora la care s-a produs crima.

In ziarul de azi, pe prima pagina, un articol imi atrage privirea. " Monstru condamnat la moarte" . Se pare ca in sfarsit, criminalul care a ruinat viata familiei a fost prins.

Calatorie pe aripa unui gand pierdut.

O adaptare metaforica a unei realitati neordonate. Pe scurt, pentru a nu stiu cata oara, am revenit.

Sunt al nimanui, intr-o lume-a tuturor,
Amintiri din viitor, in trecut imi dau fiori.
Regasesc timpul pierdut, amestecat in culori,
Curcubeu pavat cu flori, un drum negru, plin de nori.

Ganduri cu miros de viata, 'n a mea moarte se transforma,
Argint viu cu gust de ceata, sec, ca gin-ul fara gheata.
Ametit de gusturi fine, simt miros de putregai,
Ultima gura, iubire, gandurile-mi-s mucegai.

Metamorfoza din vene, ma transforma in fiinta,
Am devenit fructul vietii, intelepciune, cunostinta.
Din cel simplu, al nimanui, am devenit al tuturor,
Moartea este primul pas, ca sa inveti cum sa zbori.

Transpozitie

Pe panoul sanitatii,
Din mintea pictata-n negru,
Se vad fantomele moarte
Cum se joaca cu prezentul.
O balanta prafuita
Gazduieste sentimente.
Sus, in aer, sta iubirea
Aruncand sageti in suflet.
Jos, in groapa, zace ura
Macinand usor prezentul.
A trecut deja o vreme,
Iar sagetile n-au tinta.
Macinat am fost total,
Am ramas o bucatica.
Restu-s ura, zmoala neagra,
Te privesc cu ochi nebuni.
Te iubesc, dar nu conteaza
Ura mi-a pus pofta-n cui.

De si suntem la sfarsit
Asta e defapt prologul,
Ne contopim in nisip...
Praful dus de vantul negru.

Povestea unui om fara casa.

Perspectiva 1
Este cald afara, spre fericirea mea. Pentru prima data intr-o saptamana, degetele de la picioare nu-mi mai sunt reci. Imi aduc aminte ca acum ceva vreme, nu suportam deloc razele soarelui. Fiecare coltisor de umbra, oferit de natura, reprezenta o gura de aer. Acum insa, vremurile s-au schimbat. Desi nu sunt credincios, ma rog in fiecare seara, inainte de culcare, la o vreme stabila, calduroasa, fara ploaie, fara ninsoare. Azi este marti. Dupa pozitia soarelui, este in jur de 07:30. E bine, azi am reusit sa dorm mai mult. Lumea incepe sa circule pe strada. Hmm, poate reusesc sa fac rost de o felie de paine, sa mananc. Ieri nu am reusit sa mananc nimic, dar nu este o problema, am supravietuit. Azi conteaza pentru moment, azi si atat. Vreau sa fiu prezentabil, asa ca ma ridic de pe asfaltul incalzit de soare si imi scutur hainele de praful ce s-a asternut asupra mea pe durata serii. Ma uit la mine si observ ca hanoracul incepe sa se rupa. Acelasi hanorac rosu, de trei luni de zile. Nu mai tine, nu mai are multa viata in el, dar nu sunt suparat. Mi-a tinut de cald trei luni de zile. Pe langa Lisa, mi-a fost cel mai bun prieten in perioada asta. Pantalonii sunt noi, ii am de doar 2 saptamani, arata aproape impecabil. Ii scutur putin si gata, arata ca si noi! Imi dau jos fesul din cap. Galbenul si negrul, culorile lui, sunt sterse aproape total. Arata ca dracu, dar ca si hanoracul, isi face treaba, sunt multumit de el. Pentru mine nu conteaza aspectul. Conteaza sa-si faca treaba, sa-mi tina de cald. Cu carpa pe care am gasit-o acum 2 zile, imi sterg putin adidasii, sa se mai ia noroiul de pe ei, dar nu tot, putin, cat sa arate decent. Nu vreau ca gaurile din adidasi sa iasa iar la suprafata. S-asa, abia de imi ofera putina caldura.
In baltoaca ce zace in fata mea, facuta de ploaia de acum 2 zile, incerc sa imi caut reflexia, dar este prea murdara, nu reusesc sa o gasesc. In sfarsit, apare si Lisa, un labrador cu blana alba, in ciuda tuturor chinurilor pe care le-a avut. Ochii mari si bulbucati arata cat de trista este, dar mereu vine dand din coada la mine. Este slaba, necajita, nu are nimeni grija de ea. Incerc eu, dar abia am grija de mine. De fiecare data cand fac rost de mancare, o impart cu ea. Este tanara, aproape trei ani, dar se misca greu, ca si un caine batran. Se pune langa mine iar eu o iau in brate si ii arat iubirea de care are nevoie. Se mai destinde oleaca, iar asta ma face fericit. Acum ca Lisa este aici, e timpul sa imi incep ziua. Cartonul pe care il am de cand am ajuns in strada, reprezinta singurul contact pe care il am cu omenirea. Nu este special, chiar deloc. Este o simpla bucata de carton pe care scrie " Am ajuns aici, jos. Acum am nevoie de putin ajutor, sa ma ridic " . Lumea trece pe langa mine, dar putini imi acorda atentie. Trec deja doua ore, iar din sutele de persoane care trec pe langa mine, doar trei s-au uitat sa vada ce scrie pe carton, dar atat, nu mi-au dat nimic, nici macar 50 de bani. Este trist ce se intampla, iar asta ma intristeaza si pe mine. Las capul in jos, intr-o tentativa de a ma descarca prin plans, dar Lisa nu ma lasa, ma linge. Mi se pune iar zambetul pe fata si ii spun, chiar daca nu intelege. " Noroc cu tine, draga mea, ce ma ajuti sa ridic capul sus " . Stomacul urla de durere, de foame. Vreau macar o felie de paine, sa o impart cu Lisa. Sa stiu sigur ca pot sa traiesc inca o zi. Mai trec doua ore, dar tot nu se intampla nimic. Nu ma intristez, sunt doar dezamagit, asa ca renunt si pun cartonul jos, langa mine. Pentru a ucide timpul ramas pana la venirea serii, incep sa-i aranjez blana superba a Lisei. Mereu ii place cand fac asta. Scoate limba afara si sta calma.
-Buna ziua! Frumos caine aveti.
Ridic capul sus si vad o femeie. Ochii ei sunt albastrii, de un mister foarte patrunzator.
Buna ziua! Multumesc frumos. Teoretic nu este al meu, l-am gasit pe strada. Mai bine zis, ea m-a gasit pe mine.
- Aveti nevoie de putin ajutor? Pareti foarte infometati, amandoi.
Raman uimit. In sfarsit, in doua zile, cineva s-a oferit sa ne dea ceva de mancare.
- D...Da, daca ne puteti oferi ceva de mancare, ar fi minunat.
Femeia, a carui nume nu il stiu, imi ofera o mana de ajutor sa ma ridic de jos.
-Haideti cu mine! Stiu un local unde este permis si accesul animalelor.

Perspectiva 2
In timp ce mergem, atat el, cat si cainele, par foarte fericiti. Nu inteleg de ce. Pana la urma, nu am facut mare lucru. M-am oferit sa le dau ceva de mancare. Omul al carui nume nu il stiu, se uita la mine si vad pe fata lui multumirea pe care vrea sa mi-o ofere, dar nu are cum, asa ca zambesc, incercand sa-i dau de inteles ca nu trebuie sa-mi multumeasca. Este doar o masa, ceva obisnuit.  Dupa inca cinci minute de mers, ajungem. Respectul de care dau dovada, atat el cat si cainele ma face sa fiu fericita. Ne punem la masa. Cainele sta jos, foarte cuminte, de parca ar astepta ca stapanul sa-i dicteze exact ce sa faca. In sfarsit, vine chelnerul si ne intreaba ce vrem de mancare. Mie nu imi este foame, asa ca ii cer doar o apa cu lamaie. Desi se vede foamea de pe fata lui, nu cere nimic. Nu are curaj, ii este rusine, frica, sa nu spuna ceva gresit. Il intreb :
-Ce doriti sa mancati ? 

- Nu conteaza, mancare sa fie. Nu suntem pretentiosi.

- Ce spuneti de supa, dupa care cartofi cu miel, la cuptor ? Suna bine ? 

- Desigur, desigur. Nici ca se putea mai bine. Va multumesc. 

-Nu trebuie sa imi multumesti. Bucura-te de mancarea pe care o primesti. Este de ajuns pentru mine.

-Chelner, ai inteles comanda ? 

-Da doamna, in zece minute le aduc.

Este clar ca nu mai are rabdare si vrea sa manance neaparat ceva, dar incearca sa se controleze, atat cat poate. Ma priveste ca si salvatoarea lui, iar gesturile il dau de gol ca nu vrea sa ma dezamageasca in nici un fel. Vreau sa il ajut mai mult de atat, dar nu am puterea. Hmm, poate gatesc in seara asta si maine ii aduc si lui. Macar atat sa mai fac si eu. Pare o persoana prea buna, pare ca merita. Nu imi place cand este liniste la masa, asa ca, intrigata de misterul ce il ascunde, indraznesc si il intreb:
- Cum ati reusit sa ajungeti in strada, daca nu este cu suparare ?
- Nu este. Va spun cu placere.

Perspectiva 1

 Foarte draguta femeie. " Vezi Lisa, vezi ? Azi o sa mancam ! ", mi-am spus eu in gand. Imi este greu sa fac o conversatie cu ea, desi vreau. Imi este frica sa nu spun ceva gresit si sa plece de la masa. Nu as vrea asta.
Cum ati reusit sa ajungeti in strada, daca nu este cu suparare ? Spuse ea.

-Nu este. Va spun cu placere.

Foarte draugta femeie. Pe langa faptul ca imi da de mancare, atat mie cat si lui Lisa, vrea sa afle si povestea vietii mele. 

- Am ajuns in strada acum un an de zile. Inainte de asta, aveam o familie superba. Nu aveam copii, dar urma sa facem. Sotia mea, o femeie foarte frumoasa, ca si dumneavoastra de fel. Munceam la un abator, eram inspector. Un loc de munca decent, cu un salariu frumusel. Aveam o viata buna. O sotie frumoasa si desteapta, un loc de munca decent, parintii sanatosi. Totul era aproape perfect. Schimbarea s-a petrecut intr-o zi de duminica, 24 iulie. In drumul de intoarcere catre casa, masina parintilor mei a fost lovita de catre un tir. Acestia au murit instant, la fel si soferul tirului... La aflarea vestii, am innebunit total. Am plecat de la munca si m-am dus direct spre casa. Tot drumul, de 6 ore, am plans si am blestemat intruna. Tot ce voiam era sa ajung acasa si sa aflu ca totul a fost o farsa proasta, o minciuna. Nu a fost asa. Era purul adevar. Nu am reusit sa imi controlez emotiile, asa ca m-am dus intr-un bar si am baut pana cand am ramas fara bani. Condus de nervi si de depresia ce s-a infiripat in sufletul meu, m-am dus acasa si am inceput sa tip, sa urlu si sa fac ca toti dracii. Dadeam vina pe sotie, ca din cauza ei s-a intamplat chestia asta. Ea, la fel de ruinata ca si mine de tragedia ce s-a intamplat, a inceput sa planga si m-a dat afara din casa. Desi voiam sa ma descarc, lovind ceva, nu am lovit-o pe ea, nu as putea sa fac asta niciodata, o iubesc prea mult, pana si in ziua de azi. Am iesit afara si am plecat. Am mers pana am ajuns in orasul asta, fara bani, fara haine de schimb, fara nimic. Ziua urmatoare, sotia m-a sunat intruna. Rusinat de ceea ce facusem si macinat de depresia imensa ce si-a pus amprenta asupra mea, nu i-am raspuns.  Imi dadea mesaje intruna, sa ii raspund, ca are nevoie de mine, dar nu am reusit, eram prea ruinat. Bateria la telefon mi s-a terminat dupa doua zile, iar in momentul respectiv nu am reusit sa mai gandesc si l-am aruncat. Am aflat dupa doua saptamani ca sotia mea s-a ocupat de tot ce trebuia, chiar daca era la fel de indurerata ca si mine.Ea s-a descurcat cu situatia, ca si un om matur. Chiar a incercat sa ma ajute si pe mine. M-ar ajuta si acum, cu siguranta, daca ar afla unde sunt, dar nu vreau sa afle, chiar daca o iubesc enorm. Nu vreau sa o dezamagesc inca o data. Nu vreau sa sufere inca o data din cauza mea. Ar fi prea mult pentru mine. Prea mult pentru ea...

Acum am reusit sa trec peste tragedia parintilor, dar am ajuns aici. Am reactionat prost, iar o greseala mi-a ruinat viata. M-as intoarce la ingerul meu pazitor, dar inca odata, nu vreau sa sufere iar, nu vreau sa o dezamagesc. Rusinea este prea mare. Stiu ca sunt prost, foarte prost ca nu ma intorc la ea, dar nu pot... Raman aici pana cand ma ajuta cineva sa ma ridic de jos, dupa o sa ma duc cu drag.

Perspectiva 2 

Sunt uimita de ceea ce aud si incep sa plang. O persoana atat de buna, de iubitoare, a ajuns in strada din cauza unei tragedii. De ce nu il ajuta nimeni ? De ce nu se uita nimeni la el ? Pana si lumea din restaurant il priveste ca un drogat, ca un ucigas, o povara a societatii. Acum un an de zile, a fost si el la fel ca noi. De ce nu reusesc oamenii sa inteleaga ca nu este asa ? Nu toata lumea care ajunge pe strada, este sau a fost un drogat. Nu toata lumea este sau a omorat pe cineva. Oamenii sunt prea inchisi la minte.Este clar ca acest om incearca sa faca ceva, dar nimeni nu il ajuta. Cum sa munceasca daca nu il angajeaza nimeni ?  De ce trebuie sa il judece dupa modul in care arata? Logic ca nu o sa aibe haine noi, o casa, daca nu primeste putin ajutor. Logic ! Ah! Cu siguranta ca maine gatesc si ii aduc ceva de mancare, cu siguranta ! Imi sterg lacrimile de la ochi si ii spun : 

-Imi pare rau sa aud asta, chiar imi pare rau. Maine sa stii ca o sa vin sa-ti aduc ceva de mancare si nu vreau sa aud nimic in privinta asta. Nu vreau sa-mi multumesti. Vreau doar sa te bucuri de mancarea pe care ti-o dau. Eu iti multumesc ca ai impartasit aceste sentimente cu mine si din nou, imi pare rau.

El raspunde, cu zambetul pe fata si cu ochii inlacrimati.

- Este ok. Chiar daca nu vreti sa va multumesc, eu va multumesc. Atat din partea mea, cat si a lui Lisa. Ceea ce faceti dumneavoastra este mai mult decat au facut altii intr-o saptamana. Sunteti o persoana buna si sper sa aveti parte numai de lucruri bune si frumoase.
Tot peisajul pe care il vad este trist. Nu vreau sa concep ca aceasta persoana o sa doarma pe strada si la noapte. " Te-as lua cu mine, dar stau la camin, cu inca trei persoane. Chiar te-as lua, dar nu am cum " , imi tot repet in gand. Chiar daca nu sunt credincioasa, o sa ma rog sa-ti fie bine. O sa ma rog sa rezisti pana cand in sfarsit o sa ai puterea sa te ridici de jos si sa te intorci la viata ta.  

 " Sfarsit de poveste " .
Morala: Se subintelege din textul de mai sus.

Reflexia din oglinda.

Oglinda ma face sa realizez ca odata ce ti-ai pus o masca pe fata, singura metoda pentru a o da jos este ca ea sa crape si sa se sparga in fulgi compusi din ganduri ce nu mai fac parte din tine.
 Printr-o simpla privire in oglinda, observ masca groteasca ce o port de aproape un an de zile. Deodata simt cum se lasa racoare in camera. Raceala cu care privesc spre oglinda, a condus la un proces de inghetare a acesteia.  Colturile invechite si zgariate incep sa se albeasca, formand mici ramuri de gheata ce isi cauta drumul catre centrul oglinzii, fix in locul unde se vede reflexia ochilor mei. Au trecut 3 minute, iar acum oglinda aproape ca a inghetat complet. Singurul lucru pe care reusesc sa il mai vad in ea, imi sunt ochii, care. in momentul actual, sunt mai reci decat au fost vreodata, reusind sa imi provoace un fior pe sira spinarii pana si mie, cel care priveste.  Portalul, reprezentat de oglinda la care ma uit nu mai este functionabil. Gheata s-a ingrosat prea tare, iar ochii-mi sunt prea reci pentru a privi in raceala lor, reflectata in oglinda. In vremurile bune, un simplu contact cu propria privire ar fi fost suficient pentru a ma teleporta in realitatea interioara, dar acum nu este posibil, este ger aici, gheata peste tot, desi este vara.
Cu cat privesc mai mult, cu atat se face mai frig in camera, iar oglinda incepe sa crape.  Ai spune ca atunci cand se sparge o oglinda, se formeaza cioburile, dar in cazul asta este diferit. Fiecare parte din oglinda ce nu mai rezista sa fie un intreg, se desprinde, alunecand agale spre podea, ca un fulg de nea. Oglinda incepe sa se crape din ce in ce mai tare. Bucati din ea cad din ce in ce mai des, formand un dans frumos, compus din cei mai maiestuosi fulgi de nea pe care i-am vazut vreodata. Dansul se termina, spre dezamagirea mea, iar in urma lui au ramas doar 2 cioburi pe perete, in care reusesc sa vad doar reflexia propriilor ochi. Realizez ca portalul cu realitatea mea interioara s-a stins de tot, iar asta ma face sa trag aer adanc in piept. Inca nu stiu daca este un gest condus de libertate, sau de tristete. Nu imi bat capul sa aflu, oricum nu mai am ce sa fac in camera asta. Tot ce a fost odata aici s-a dus, nu mai are rost sa imi pierd timpul de pomana, asa ca ma indrept catre o alta camera.  In timp ce imi transfer corpul dintr-o camera in alta, ceva imi atrage atentia. Ma opresc si imi fixez privirea catre o noua oglinda, ce zace pe peretele din sufragerie. Ochii mi se limpezesc deodata, iar gheata si frigul din interiorul lor dispar brusc. Deja stau de 15 minute in fata oglinzii si ma holbez nedumerit, fara sa inteleg cum am reusit. Masca care mi-a limitat mimica, respiratia, gandirea pe o perioada de un an, a disparut. S-a topit odata cu oglinda din cealalta camera iar acum, pentru prima oara intr-un an, zambesc. Zambesc cu adevarat si nu vreau sa plec din fata oglinzii. Vreau ca momentul asta sa ramana vesnic, asa ca raman aici, cat pot, pe vecie.

Copilarie.

Stateam intr-o zi in parc, pe o banca, alaturi de o fata si fumam o tigara. In repetate randuri am observat fetite de clasa a-4-a, a-5-a, hai sa zicem, maxim clasa a-7-a, imbracate cu colanti si pantalonasi d-aia, cat sa fie sigure ca se vede jumatate de fundulet, proaspat scos din pampers. Pe deasupra aveau si bluzite decoltate, ca na,  la 12 ani, cand in sfarsit iti apar sfarcurile, trebuie sa le arati, sa stie lumea ca le ai, nu ? Machiajul grotesc pe care l-au aplicat, tona de fond de ten, pudra si ce alte cacaturi se mai folosesc, m-a inchis total. De ce te-ai da cu smoala aia pe fata, cand tu nici macar n-ai atins pubertatea ? Ai cosuri? Nu fata draga, alea nu sunt cosuri, e pojar, varsat de vant. Stupefiat de ceea ce am vazut, am decis sa le intreb " DE CE ? " . La auzul intrebarii mele, s-au intors toate, deranjate chiar, si ca un card de pasarele au spus in cor " Nu o sa pui tu mana pe asa ceva ! " . Stai, ce ? M-am blocat total in momentul de rigoare. Sa pun mana pe asa ceva ? Nu stiam, sa ma bufneasca rasul, sau sa plang ? Am decis sa imi descarc furia pe un copac, chiar daca nu avea nici o vina saracul.

 Tot in ziua respectiva, pe langa fetitele ce-si ascundeau pojarul cu tona de smoala furata de la cei ce construiesc drumuri, au aparut si niste ciutani, cu varsta cuprinsa intre 5-14 ani. Toti erau gelati, cu cele 3 fire de par ridicate in sus. Imbracati cu pantaloni stramti, sa se vada forma putulicii, ca na, atrage pipitele.Un amestec de manele cu pop rasuna din telefoanele ce le purtau in mana, la vedere. Tricourile de asemenea, stramte, sa se vada crengutele si patratelele de la ciorba mancata cu o ora inainte. Cu un mers, care pana si unui tigan i s-ar parea penibil, s-au apropiat de banca mea. Unul dintre ei, seful turmei, curajosul suprem, s-a dus la fata care statea pe banca cu mine si a intrebat-o : " Hei iubita, vrei sa ai o bucatica din mine ? " . Ce ma ? Ce, stai, stai, stai, ce ? In momentul de rigoare m-a bufnit rasul, grav. Dupa 3 secunde am realizat ca este trist ce se intampla, asa ca am decis sa-l iau pe ciutan de manuta si sa-l duc la ma-sa. Am renuntat si la chestia asta, nu stiam unde sta, iar el pur si simplu nu voia sa-mi spuna. Tot ce auzeam din gura lui erau amenintari cu moartea. M-am panicat, ca na, cine stie cum mi-ar fi facut o schema de kung fu si m-ar fi dat gata, asa ca l-am lasat in pace.

Cum s-a ajuns la degradarea asta ordinara? Imi aduc aminte cu fericire ca atunci cand eram copil, nu exista asa ceva in capul meu. Sa ma dau eu cu gel ca sa atrag fete ? Pfh, ce-i aia ? Preferam de 1000 de ori mai mult sa stau in casa si sa ma uit la desene animate. Cand ieseam afara, ma imbracam cu niste haine vai de capul lor, care abea de se mai tineau impreuna. Adidasii erau luati din bazar, ieftini, la 10 lei. Ma tineau o saptamana, dupa care se rupeau. Freza mea era efectiv facuta de modul in care dormeam. Mergeam zilnic sa bat mingea si ma umpleam de praf, dar nu imi pasa, stateam asa toata ziua. Mergeam cu bicicleta si-mi faceam bube pe tot corpul. Ma mir cum de am scapat fara sa-mi sparg capul macar o data. Imi amintesc ca ne duceam la furat de cirese si caise, nu pentru ca aveam nevoie de ele, ca aveam si noi in curte. Pur si simplu era amuzant, palpitant. Eram cu orele afara, la discutii si jocuri, din care rezultau numai rasete. Ne jucam de-a v-ati ascunselea, fete, filme si baieti, adevar sau provocare si multe alte cacaturi. Vara ne faceam provizii, sticle pline cu apa si ieseam in strada, pana ne faceam fleasca, dupa care o luam de la capat. Cand voiam sa chem pe cineva afara, nu ii dadeam un telefon, sau mesaj, ca nu aveam asa ceva. Mergeam pana la el la poarta si strigam cat ma tin plamanii. Cate injuraturi mai primeam din partea parintilor. Era amuzant totusi, era frumos.Mai frumos era ca nu eram singura persoana care facea lucrurile astea. Le faceam cu totii. Multe tampenii inocente au avut loc in perioada aia, care si-au lasat o amprenta extrem de frumoasa asupra mea. As putea sa vorbesc despre asta toata ziua, dar ideea e aceeasi.

Inocenta care era inainte s-a dus, iar copilaria nu mai este ce a fost odata. Generatiile care vin din spate sunt controlate in totalitate de tehnologie, neavand puterea de a gandi singuri. Capetele le sunt umplute cu cacaturi pe care le vad pe internet sau le aud la televizor. Rar vezi un copil care sa aibe o personalitate proprie. Personalitatea este una colectiva acum, formata de toate cacaturile si prostiile pe care le asculta, le vad si le aud. Sa vezi copii care se joaca de-a v-ati ascunselea acum ? Be serious. S-ar murdarii iar asta e " iuch " . 

Pe vremea noastra(desi nu suntem batrani deloc) noi mergeam cu capul sus, cu zambetul pe fata. Acum, toata lumea are capul in jos, lipsiti de gesturi, ca si cum ar fi teleghidati.

Ciclul unui inceput-sfarsit. Jurnalul unui nebun.

Daca ar exista un buton de stergere al  mintii, probabil ca acum ar fi defect, ca mine. M-am zbatut atat de tare sa ies din intunericul asta infernal, dar n-am reusit.Nu am dormit si mancat de o saptamana. Tot acum o saptamana m-am uitat in oglinda. Am observat ca sunt tot acoperit de o smoala neagra. Tot ce se mai vede din mine sunt ochii injectati cu tristete si ura. Nu mi se mai vede nici macar gura, nasul. Nu inteleg cum respir, cum traiesc.Cineva mi-a spus azi ca odata a atins apogeul fericirii. Stau si ma gandesc ca eu nici macar n-am atins fericirea. Ce-i aia fericire ? Nu m-am simtit niciodata fericit. Cand am zambit, am zambit pentru ca, pentru o secunda, mintea s-a oprit din plans. N-am mai simtit durerea corpului, dar pentru o secunda, atat. Asta-i fericirea ? Asta inseamna sa fii fericit ? Daca da, atunci am fost, pentru o secunda... Ce bine ar fi daca as scapa de smoala asta neagra de pe corp. Defapt stai, ar fi bine ? Nici nu mai stiu, sunt acoperit de prea multa vreme. Am uitat ce persoana eram inainte. Ironic totusi, pentru ca traiesc in trecut. Sa-mi fie trecutul selectiv ? Dar cum vine asta, mintea n-ar trebui sa selecteze doar amintirile frumoase ? Eu de ce n-am nici una ? Ciudat.

Stii expresia " fluturi in stomac ? " . N-am avut niciodata sentimentul ala. Am visat odata ca mi-am scos inima afara. Era toata din piatra. Stiu ca am incremenit cand am vazut asta. Da, mi s-a parut dubios sa vad ca am inima de piatra, nu ca am scos-o din mine. In orice caz, am studiat-o cu atentie si am observat ca intr-un colt era gravat " Singur " . Inca incerc sa-mi dau seama ce-i asta.

Acum gata, trebuie sa te las, ascultatorule. Depresia ma cheama. E timpul curateniei! Cica mai am cateva pete de sanitate pe care trebuie sa mi le stearga. Am incercat sa ma opun de cateva ori acestor chemari depresive, dar uite-te la mine ce am ajuns, ma urasc pentru asta. Am incercat sa evit raul, dar l-am multiplicat de cel putin 3 ori. Nu ma mai impotrivesc. Deja ma urasc destul. Gata acum, voi inchide acest monolog interior. Poate ne revedem alta data, umbra pierduta in intuneric.

Am revenit !  In sfarsit s-a dus si ultima urma de sanitate. Ma simt superb. Rad intruna, vreau sa socializez. Stai, ce ziceai? Nu, nu, era doar o gluma, nu te enerva. Si tu ? Nu-i vorba de politica aici, calmeaza-te!
Scuza-ma draga umbra, dar dracii astia mici nu vor sa asculte, vezi si tu. Ii inteleg totusi, inca sunt mici.

Au trecut 2 saptamani de cand depresia mi-a facut curat in cap si a plecat. Astea  sunt ultimele cuvinte pe care ti le voi adresa, pentru ca nu stiu cat o sa mai rezist.De cand m-a parasit depresia au inceput sa apara tot felul de umbre care nu ma lasa in pace. Aud batai in usa si primesc scrisori de amenintare, desi nu am facut nimic. Noaptea aud soapte la ureche, dar intr-o limba straina, nu inteleg ! 

Stii cand ti-am scris ultima data ? Ti-am spus ca vor fi ultimele cuvinte. M-am inselat. Astea vor fi ultimele cuvinte. Nu am dormit si mancat de o saptamana. Tot acum o saptamana m-am uitat in oglinda. Am observat ca sunt tot acoperit de o smoala neagra. Tot ce se mai vede din mine sunt ochii injectati cu tristete si ura. Nu mi se mai vede nici macar gura, nasul. Nu inteleg cum respir, cum traiesc..Cineva mi-a spus azi ca odata a atins apogeul fericirii. Stau si ma gandesc ca eu nici macar n-am atins fericirea. Ce-i aia fericire ? Nu m-am simtit niciodata fericit...

Povestea unei picaturi de ploaie.

Pentru fiecare zi in care te-ai simtit bine, ai fost fericit si ai reusit sa privesti peste tristetea ce-ti inconjoara simturile, ai adunat cate un banut.  Acum ploua afara, dar asta nu te deranjeaza. Ploaia este elementul care, pentru o ora, sau doua, cat picaturile cad din cer, iti aranjeaza gandurile, rezolvand dezordinea din interiorul tau. Te folosesti de aceeasi metoda ca si in trecut. Iti iei scaunul cel mic si rosu, vopsit mai nou in maro, il pui in fata usii, iti iei pachtul de tigari, bricheta si te bucuri de zgomotul linistitor al impactului dintre apa si asfalt, in timp ce toata mizeria mintii tale iti paraseste corpul odata cu fumul ce iese din tigara. Inchizi ochii si combini realitatea cu fictiunea. Parti din corpul tau se transforma in picaturi de apa, care la impactul cu asfaltul, se divid in picaturi mai mici. Vantul adie usor, dar cu destula putere cat sa te faca sa cazi pe o frunza, ce-ti face caderea sa fie mai blanda. Zgomotul linistitor al ploii te face sa devii una cu natura. Iti ia tot ceea ce esti, facand intr-un mod abstract sa atingi perfectiunea, limita maxima a frumosului. 

 Deodata te simti deranjat de anumite tunete care-ti perforeaza visul, asa ca deschizi ochii si incerci sa vezi ce se intampla.  In fata curtii observi in jur de 10 monstruleti, cu o aura verde in jurul lor, inconjurati de muste, care se ascund de ploaie. Pentru fiecare picatura de apa ce le atinge corpul, rezulta cate un racnet infiorator care-ti disturba linistea.. Frumosul dans pe care-l practicai cu ploaia s-a incheiat, iar asta doar din cauza lor. Reactiile lor alergice la apa te fac sa o iei razna si ajungi in punctul in care nu mai poti rezista, asa ca incepi sa zbieri, sa tipi, cat te tin plamanii.
   Inca odata deschizi ochii, dar acum te trezesti in pat, in propria realitate a patului. Se pare ca totul a fost doar un vis, un cosmar.Totusi, de si te-ai trezit speriat, zambesti. Zambesti pentru ca nu s-a intamplat asta in realitate. Zambesti deoarece inca speri ca singurele momente frumoase nu iti vor fi spulberate de anumiti monstruleti. Stai in cur si inca zambesti, de si au trecut 3 minute. Corpul ti se inmoaie si de nicaieri se aude un "cling" . Te uiti in jos si realizezi ca sunt cei 2 banuti pe care ai reusit sa ii strangi pe o perioada de 3 luni...

Realitate^fictiune

Fericire. Intr-o perioada chiar credeai ca o sa ti se intample si tie, ca o sa atingi pragul fericirii intr-un final, dar nu s-a intamplat. A trecut atat de mult timp, iar acum te vad mereu deprimat, vad ca ti-ai pierdut speranta. Nu pierzi nici o ocazie sa spui " Baga-mi-as pula, is blestemat, nu o sa-mi gasesc niciodata un zambet doar al meu " . In fiecare zi trec pe langa tine, in fiecare zi esti pe aceiasi banca, cea din coltul parcului, langa marele stejar, ascultand aceiasi melodie pe care o asculti deja de trei saptamani. Mereu aceiasi fata palida si ofilita. Deseori ma intreb, " de ce te gasesc aici in fiecare zi ? " . Azi am observat. La trecerea unui cuplu de indragostiti pe langa tine, cei doi si-au zambit reciproc, aratandu-si fericirea pe care o simt unul fata de celalalt. Pentru prima oara in trei saptamani te-am vazut sa-ti ridici capul din pamant si sa zambesti. Am ajuns la concluzia ca tu vii zilnic in acest parc, pentru a te hrani cu fericirea altora. Zambetele celor ce te inconjoara reusesc sa-ti deschida drumul catre fericire si sa te scape pentru cateva secunde de depresia in care traiesti zilnic.  Imaginea este una foarte trista. Aproape ma face sa-mi para rau pentru tine, dar nu am de ce. Mereu ai vazut partea goala a paharului. Ti-ai pierdut increderea de sine, iar mereu cand ti s-a aratat un zambet, care se te ghideze pe drumul fericirii, tu te-ai inhibat si ai calcat stramb. Ai dat cu piciorul la tot ce era bun si nu mai ai curajul sa-ti arati adevarata fata. Traiesti cu frica ca o sa fii calcat in picioare si o sa te afunzi mai tare in depresile ce te bantuie, dar ce nu vrei sa intelegi e ca ai atins fundul. Tot ce faci acum e sa te complaci cu situatia. Nu iei masuri, pur si simplu...nu mai ai incredere.
 Corpul tau a ajuns un camp de lupta. Ficatul e asediat de alcool, plamanul de fum, esti plin de toxine. E pacat si spun asta pentru ca tu esti agresorul.

Culoare de sarbatoare.

In urma cu 5 ani credeam ca fiecare zi de sarbatoare o sa fie la fel cum era atunci, plina de spiritualitate, fericire si multumire de sine. Acum insa, rascolesc trecutul prin intermediul amintirilor doar ca sa pot trai inca odata fericirea pe care aceasta zi de paste mi-o dadea. Stand cu ochii fixati pe tavan, gandurile ce le rascolesc reusesc sa-mi deseneze un zambet pe fata, dar nu pentru multa vreme. Realitatea este un loc de care nu poti scapa pentru mult timp, asa ca mintea imi revine in prezent. Revenit, stiu ca nu mai pot sa ma intorc in trecut, doza zilnica de nostalgie s-a scurt. Tot ce vreau acum este sa-mi inchid gandurile intr-o cusca si sa le inec cu alcool, pentru ca starile care-mi sunt oferite cand vad simplitatea acestei zile nu imi face bine. Observand ca nu o sa se produca nici o schimbare, ma afund in caldura patului si inchid ochii. Oboseala e o curva ordinara, dar azi, oboseala imi este cel mai bun prieten, ma ajuta sa dorm.  Totusi, ma trezesc constant, din ora in ora, fara sa vreau. Cred ca este simpla dorinta, ca poate ceva o sa se iveasca si o sa fac ceva de Paste care sa-mi aduca aminte de bucuria copilareasca de care aveam parte. Jigodie dorinta, sa-mi ofere sperante fara rost.  Deja simt nevoia de a sta in pat toata ziua, nu imi vine sa ma ridic. Primesc un mesaj pe telefon, dar stiu ca este o simpla urare de " Paste fericit!" (mare ironie) asa ca nu imi bat capul sa ajung pana la el. Pana la urma ziua trece, dar ma lasa cu un gust amar. Ai zice ca-i din cauza hameiului ce-si face drum spre ficatul meu, dar nu, nu-i genul ala de " amar" .
De specificat, acest post nu este unul trist, este pur si simplu un post nostalgic.  Stiu prea bine ca nu sunt singura persoana care simte ca sarbatorile nu mai sunt la fel de spirituale, de frumoase si pline de bucurie pe cat erau atunci cand eram copii.  Inocenta pe care ne-o ofera copilaria este un lucru minunat.Se pare ca odata cu trecerea timpului, nu mai apreciem lucrurile in acelasi fel si nu ne mai bucuram la fel de mult pe cat ar trebui. Ironic este ca atunci cand suntem copii tot ce ne dorim este sa crestem mari, iar cand in sfarsit crestem mari, vrem sa ne intoarcem inapoi, la a fi copii.

In incheiere, fara nici o legatura cu postul, dar fiind in spiritul sarbatorii, macar verbal, va urez un " Paste fericit! " .\

Za mighty Paste

Avand in vedere ca a trecut aproape un an de cand nu am mai scris ceva aici, acest post o sa fie unul mediocru, dar totusi, sper sa fie placut ochilor. Enjoy.
Acum, stiti voi dragi copii ca mai este putin si vine Pastele, iar odata cu venirea lui, vine si Iepurasul ? Da, da, Iepurasul, ala de ne aduce dulciuri si oua...multe oua, dar nu orice fel de oua, d-alea vopsite, ca sa fie treaba buna.

Da, mai e putin si vine Pastele, iar odata cu venirea lui, e clar, trebuie sa tii post, ca de nu, te-ai dus dracu. Ma si e o chestie cu postul asta, ca exista mai multe categorii de oameni cand vine vorba de el.
Sunt oamenii aia hardcoristi, de tin post 40 de zile+ post negru, mananca peste joia, in rest soia, se hidrateaza doar cu apa...sfintita, nu injura, sfinti ba, nu alta. Ii vezi in ziua de impartasanie la poarta bisericii de la ora 3 dimineata, sa prinda loc, ca cine stie cum se inchide si Doamne fereste, sa nu se impartaseasca la timp? Mare!Mare pacat! Ei, partea misto la oamenii astia vine dupa impartasanie. Dupa ce se termina sfantul ritual de iertare al pacatelor ii vezi frate cum incep  sa-si bage si sa-si scoata, cum iau cu asalt magazinele, sa prinda un ciolan de porc, ca intra da-l dracu, dupa 40 de zile de foamete. Si vorba aia,  dupa un ciolan de porc, merge un rachiu mic acolo( sapse litrii ).  Dar pentru ei este normal, oamenii au tinut post, pacatele sunt iertate, ce doamne iarta-ma, nu trebuie sa faca altele, pana la urma, trebuie sa tina si anul viitor post pentru ceva.
Stiu cand eram mai mic, o venit vecina-mea, femeie in varsta, undeva la 50  si ceva de ani, de la impartasanie. Eu baistruc fiind, ma duc si o intreb:
Ce faci mamaie? Ai tinut post?
Da maica, 40 de zile, da-l in pizda ma-si de post ca mi-a mancat ficatul! Ptiu doamne, bine ca m-am impartasit, ca iar vorbesc prostii.
Tru story.

Mai sunt oamenii aia de tin post doar miercuri si vineri. Oamenii astia is minunati. Ei n-au treaba, injura, se imbata, mananca ce doresc, pe scurt, se comporta normal cu exceptia a doua zile din cele 40, miercuri si vineri. Ei nu se duc la biserica de la ora 3 dimineata, ei vin la ora 13, cand reusesc sa se trezeasca, nu se inghesuie, stau afara, isi beau cafeaua, isi fumeaza tigara, asteapta sa iasa restul. Ei cand se spovedesc, incearca sa scape cat mai repede, ca sa poata sa dea o bere pe gat dupa, ca pana la urma, e sambata, nu miercuri sau vineri, isi permit.
Postul " Miercuri si vineri " e tinut asa, ca atunci cand te intreba cineva " Ai tinut post Xulescu ? " tu sa raspunzi " Da ma, am tinut, 'te-n sfanta treime! " . Partea buna, nu mai esti privit ca oaia neagra a neamului .

Ultima categorie de oameni este reprezentata de  cei ce nu dau 2 bani pe post. In categoria asta ma regasesc si eu, iar cand aud ca vine Pastele, in nici un caz nu ma gandesc la post, ma gandesc la vacanta si la somnul netulburat de care o sa am parte, la frigiderul plin de mancare gatita si proaspata, la betiile care vor decurge pe parcursul zilelor de Paste, ca sa fiu in pas cu traditia si nu in ultimul rand, la pastila de dupa betie, ca sa-mi treaca mahmureala. Noi nu mergem la biserica sa ne impartasim, noi suntem porci, dormim pana se inchide. Mereu zicem " data viitoare frate, hai sa bem o bere daca tot " .

Postul este facut in mare parte in spirit de gluma, asa ca fara rage, ca-i postul Pastelui si pacatuiti!